România a fost desemnată de către Comisia Olimpică Europeană drept gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret, din anul 2013. În perioada 17-22 februarie, în judeţul Braşov, va avea loc cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European (Mica Olimpiadă), o competiţie multisport destinată sportivilor juniori (14-18 ani) din cele 49 de ţări europene, care va cuprinde probe de schi alpin, biatlon, schi fond, snowboarding, sărituri cu schiurile, patinaj viteză, patinaj artistic şi hochei pe gheaţă. Întrecerile la schi alpin vor avea loc în Poiana Braşov, cele de biatlon la Cheile Grădiştei, schi fond la Predeal, hochei pe gheaţă la Braşov, sărituri cu schiurile la Râşnov, iar snowboard la Predeal.Organizarea acestui complex eveniment sportiv internaţional presupune şi măsuri adecvate de asigurare a climatului de linişte publică iar Jandarmeria montană are o experienţă de peste 10 ani, bucurându-se deja de recunoaştere şi apreciere din partea autorităţilor şi a populaţiei, întrucât urmăreşte optimizarea confortului cotidian, în acord cu standardele europene şi cu aşteptările turiştilor. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa va avea o echipă de jandarmi montani din cadrul Postului Peştera care va asigutra alături de alte sute de jandarmi climatul de linişte publică la această importantă competiţie. Echipa de jandarmi montani din cadrul IJJ Dâmboviţa este formată din :plt.major Constantin Secăreanu,plt.major Mihai Mocanu,plt. Constantin Catană şi plt.Marius Bălan .Activitatea jandarmeriei montane va include, în principal: patrulare pe traseele montane, în zona pârtiilor de schi şi a locurilor de agrement/balneare; căutarea-salvarea unor persoane aflate în dificultate pe traseele montane, coordonând acţiunile la Apelul unic de urgenţă 112.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe