Oameni, organizaţii, companii şi instituţii din toate orasele tarii marchează Ora Pământului, un eveniment care prin gestul simplu de stingere a luminilor, trage un important semnal de alarma la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.An de an, semnalul Campaniei a fost dat de instituţiile de cultură cu o istorie impresionantă – Opera Naţională Bucureşti şi Filarmonica „George Enescu”, care s-au alăturat campaniei, prin stingerea luminilor exterioare şi a unora dintre cele interioare, au dat dovada responsabilităţii lor sociale, reflectată în media şi rămasă în mentalul colectiv.În acest an, pe 31 Martie, între orele 20.30-21.30, o dată cu stingerea pentru o ora a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esenţiale funcţionării şi deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by este momentul să trecem la o schimbare pozitivă şi profundă a modului nostru de a relaţiona cu mediul.La nivel mondial, în tabloul acţiunilor de conştientizare a problemelor mediului înconjurător generate de activitatea umană, se remarcă o Campanie unică în istorie, care în 2010 a reuşit să atingă cca 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de ţări – Earth Hour.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe