Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat Dâmboviţa a organizat vineri, 26 februarie 2016, o acțiune caritabilă ce a constat în donația de hăinuțe și alte obiecte necesare copiilor născuți prematur din Secția de Neonatologie a Spitalului Județean Dâmbovița.
Fiind permanent preocupate de sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, doamnele social – democrate au purtat discuții atât cu managerul spitalului, cât și cu cadrele medicale ce deservesc Secția de Neonatologie cu privire la activitatea pe care o desfășoară, dar și la proiectele pe care le au în vedere.
Am descoperit cu bucurie o secție de neonatologie modernă, cum sunt puține în România, dar mai ales un personal calificat, pasionat și dedicat profesiei.
OFSD Dâmbovița transmite mulțumiri tuturor cadrelor medicale și le asigură că vor fi permanent alături de domniile lor în proiectele pe care le derulează.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
