Cinci persoane, printre care şi un copil, au scăpat ca prin minune cu viaţă după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-o râpă în masivul dâmboviţean Bucegi. Accidentul rutier s-a produs duminică, după prânz, la doar câteva sute de metri de telecabina de la Peştera, în vecintatea Vilei Octavian. Autoturismul se deplasa spre telecabină iar conducătorul auto, cel mai probabil într-o clipă de neatenţie a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit de pe drum şi s-a dat peste cap, aterizând într-o râpă de la marginea drumului.
Din fericire, toţi pasagerii au scăpat teferi, suferind mici traumatisme.La faţa locului au ajuns imediat jandarmii şi salvamontiştii. Salvatorii montani le-au acordat primul ajutor, oamenii fiind în afara oricărui pericol.
Sfaturi pentru a conduce în siguranţă pe drumurile montane
Conducerea unui autoturism pe drumurile care traversează munţii poate fi o experienta minunată şi antrenantă, dar poate devein şi periculoasă pentru şoferii neatenţi sau teribilişti
1. Asiguraţi-vă că franele, stergatoarele sunt în stare bună. Utilizarea frecventă a frânei poate supraîncălzi fluidul şi puteţi pierde din eficienţa frânei atunci când aveţi mai mare nevoie. De asemenea, verificaţi pneurile şi asiguraţi-vă că sunt umflate corect.
2. Nu “tăiaţi” axul drumului. Majoritatea drumurilor de munte sunt mai înguste decât autostrăzile.
3. Amintiţi-vă că maşina care urcă are întotdeauna prioritate. Intotdeauna trebuie sa asteptati cat este necesar pentru ca autovehiculele sa revina pe banda lor.
4 . Dacă alegeţi să exploraţi drumuri secundare sau neasfaltate, respectaţi următioarele recomandări: suprafeţele neasfaltate pot aduce probleme cu tracţiunea, deci încetiniţi şi luaţi curbele mai larg decât în cazul drumurilor asflaltate.
5. Faceţi frecvent pauze. Pentru a circula noaptea pe drum de munte poate fi mult mai obositor decât în cazul în care conduceţi pe drum drept. Tineţi cont de faptul că deplasarea pe astfel de drumuri nu poate depăşi mai mult de şase ore pe zi.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe
