Iarna se pare că îşi intră cu adevărat în drepturi .Prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda şi toţi ceilalţi reprezentanţi ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa au luat parte la videoconferinţa susţinută de Comandamentul de iarmă de la MAI.În intervalul 9 decembrie, ora 11.00 – 10 decembrie, ora 9.00 va ninge si se va depune strat nou de zapadă în toate regiunile din ţară .În judeţul Dâmboviţa fenomenele meteorologice vor prezenta întensificări mai ales în partea de nord .Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp. Ion Sandu, directorul Administratiei Naţionale de Meteorologie a anunțat că, după expirarea codului galben de marţi dimineață, vântul va continua să se intensifice până spre seară.În zona de munte, vântul va avea rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste şi 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge viteze de 70, 80 km, viscolind ninsoarea pe arii restrânse.La altitudini mai mari, viteza acestuia poate ajunge şi la 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpadă.Intensificări ale vântului cu viteze de 50-60 km/h vor fi temporar şi în celelalte regiuni ale ţării:”Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică– COD GALBEN în intervalul 09.12.2013, ora 11.00 – 10.12.2013, ora 09.00.Această atenţionare este valabilă şi pentru nordul judeţului Dâmboviţa, fenomenele vizate fiind zăpadă viscolită și spulberată, intensificări ale vântului. În urma acestei atenţionări au fost informate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă și s-a solicitat, în vederea informării operative a CJSU despre producerea oricărui fenomen periculos, transmiterea urgentă a raportului operativ către Secretariatul Tehnic Permanent al CJSU Dâmboviţa- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa- conform anexei nr. 2.6 din Manualul Primarului în situaţia producerii de pagube materiale”, a afirmat prefectul judeţului Dâmboviţa .Va fi monitorizată asigurarea continuității în furnizarea utilităților pentru populație, urmând ca echipele de intervenție specializate să acționeze operativ pentru remedierea eventualelor avarii.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol