În perioada 6-7 ianuarie a.c., cu ocazia marii sărbători a Botezului Domnului (Boboteaza) şi a Sfântului Ioan Botezătorul, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunilor şi slujbelor religioase oficiate la Catedrala Mitropolitană şi Catedrala Eroilor din Municipiul Târgovişte, Mănăstirea Dealu, mănăstirile Cota 1000, Nucet, Viforâta și Schitul Peștera.
Totodată, jandarmii vor adopta măsuri specifice astfel încât manifestările tradiţionale ce se vor desfăşura la nivelul judeţului să se deruleze în condiţii de siguranţă, concomitent cu prevenirea faptelor antisociale şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni.
În aceste misiuni vor fi angrenaţi peste 50 de jandarmi. Având în vedere faptul că în fiecare an la aceste mari slujbe religioase participă un public numeros, recomandăm credincioşilor:
– să respecte indicaţiile şi traseele de deplasare stabilite de organizator;
– să evite îmbulzeala;
– să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor persoanele;
– să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște