Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Valea-Mare, a depistat pe drumul forestier care face legătura între localităţile Saru-Deal şi Valea-Caselor, doi bărbaţi care aveau încărcate într-o căruţă mai multe bucăţi de conductă metalică.Cei doi bărbaţi au sustras din punctul “Folea” cinci bucăţi de conductă metalică în lungime totală de aproximativ 16 metri, material feros pe care intenţionau să-l transporte la un centru de colectare a materialelor refolosibile în vederea valorificării.Jandarmii le-au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, pentru finalizarea cercetărilor.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale