Marţi, 19 mai 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, alături de domnul Adrian Ţuţuianu,
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, şi domnul Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgovişte, a vizitat Parohia Buna Vestire din municipiul Târgovişte în vederea identificării soluţiilor pentru construirea unei trapeze şi a unei locuinţe parohiale.
Apoi, s-au vizitat mai multe terenuri pentru identificarea unei posibile locaţii pentru amenajarea unui nou cimitir municipal.
La finalul vizitei, a fost verificat stadiul lucrărilor de la biserica Sf. Ioan Gură de Aur – Micro 6, ce va fi inaugurată în curând, pentru a sluji nevoile pastorale ale locuitorilor din partea de sud-vest a oraşului.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
