Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi, valabilă pentru 36 de judeţe pentru intervalul 30 mai (ora 09.00) – 31 mai (ora 23.00). De furia naturii nu scapă nici judeţul Dâmboviţa. Potrivit meteorologilor în noaptea de joi spre vineri ploile se vor înmulţi în sudul ţării, iar vineri şi sâmbătă cuprind toate regiunile. În ceea ce priveşte temperaturile, acestea scad simţitor, astfel că, în weekend maximele vor fi de la 13 grade până la 24 de grade .În judeţul Dâmboviţa din dimineaţa zilei de vineri, 30 mai până în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 mai / 1 iunie), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată.Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. Prefectura Dâmboviţa deja a informat comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor evenimente deosebite.În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, se va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- 62 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA
- Vreme schimbătoare: instabilitate, vânt puternic și revenirea caniculei, 14–21 iunie 2026
- În inima Parcul Natural Bucegi, viața sălbatică nu ia pauză și nici nu pare interesată de „vacanța de vară”
- IPJ DÂMBOVIȚA: ULTIMELE ZILE pentru Cartea Electronică de Identitate GRATUITĂ
- MELCUL AVENTURIER A DESCOPERIT DRUMUL SPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI MINUNI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA