Doi bărbaţi care au sustras conductă metalică de pe raza localităţii Nucet au fost depistaţi de jandarmii dâmboviţeni. O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe zona localităţii Nucet, a depistat în zona împădurită din localitate două persoane, în timp ce sustrăgeau conductă metalică.În urma verificărilor efectuate de personalul jandarmeriei, s-a stabilit că bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani,nepotul şi cu unchiul au sustras o bucată de conductă în lungime de aproximativ 15 metri dintr-un tronson de conductă metalică aparţinând unei societăţi comerciale. Bărbaţii intenţionau să transporte materialul feros sustras, cu ajutorul unei căruţe la domiciliu, pentru a-l folosi în gospodărie.Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate instituţiei abilitate pentru continuarea cercetărilor.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol