“Calea Luminii ” este o manifestare, unică în România, care se bucură de un real succes la Târgovişte . Iniţiatorul proiectului ,, Calea Luminii” , artistul plastic Mihai Șerbanescu este convins că lumina lumânării călăuzește omul de la naștere pănâ la moarte, iar flacara ei are o semnificație aparte pentru credincioși. Bulevardul „Carol I” din Târgovişte va fi din nou luminat, de mii de lumânări. Manifestarea „Calea Luminii”, ajunsă la cea de-a XII-a ediţie, va lumina din nou inimile şi sufletele târgoviştenilor în această seară . Un spectacol de sunet şi lumină, intitulat „Calea Luminii”, va avea loc în această seară la Târgovişte, 2013 lumânări fiind aprinse pe Bulevardul Carol I din municipiu, pe o distanţă de un kilometru.Cele 2013 lumânări vor fi aşezate, începând cu ora 20:00, pe o distanţă de un kilometru, de la Mitropolia Târgovişte statuia domnitorul Mihai Viteazul până la gară, iar circulaţia va fi oprită pentru câteva ore pe acest traseu.În fiecare an, sute de târgovişteni sunt prezenţi la acest eveniment.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale