Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim. Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinţii împlineau făgăduinţa că, atunci când vor fi părinţi, vor închina copilul lui Dumnezeu.În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”. În tradiţia populară, în ziua se Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea.Sărbătoarea este cinstită de credincioşi prin rugăciune şi ofrande –bucate de post, peşte şi lumânări -duse la biserică şi sfinţite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reuşite şi o bună vedere.Tradiţia spune că atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.În ziua praznicului se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare şi pentru cei înecaţi. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, se ung uşile şi ferestrele cu usturoi. Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu. Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi a slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Această sărbătoare a luat naştere în secolul al VI-lea. Astfel, la 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară Maria, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol