Firma C&C Farm SRL, administrată de fata lui Vasile Pruteanu, primeşte contracte fără licitaţie pentru aprovizionarea centrelor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC), centre aflate chiar în subordinea Consiliului Judeţean. Motivul pentru care nu este organizată o licitaţie publică transparentă a fost oferit de şeful Biroului de Achiziţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ, care a precizat că produsele sunt „cotate şi achiziţionate la o bursă de mărfuri“. Prin această găselniţă , societatea C&C Farm SRL a câştigat, doar pe 11 aprilie în acest an, două contracte pentru furnizare de materiale sanitare şi medicamente, ambele în valoare de peste 73.000 de lei. Este vorba de contractul 6572/12.04.2011 de „furnizare materiale sanitare“, în valoare de 15.942 de lei, şi de contractul 6571/12.04.2011 de „furnizare medicamente şi produse farmaceutice“, în valoare de 57.739 de lei, ambele pentru centrele din subordinea DGASPC Neamţ.Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, arată cât se poate de clar că preşedintele CJ Neamţ, Vasile Pruteanu se află într-o situaţie clară de incompatibilitate. Potrivit art.90 aliniatul 1., „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective“, iar aliniatul 2 spune cât se poate de clar că „Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local“. Riscurile la care s-a expus şeful CJ Neamţ sunt expuse în aceeaşi lege care, la articolul 92, aliniatul 1 prevede că „ Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.“, iar la aliniatul 4 prevede şi cine constată incompatibilitatea şi ia măsurile care se impun: „Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier judeţean se face prin ordin al prefectului, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale“. www.curentul.ro
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării