Ortacii de la Minele Lonea, Paroşeni, Vulcan şi Lupeni au refuzat ieri dimineaţă să intre în şut, blocând temporar activitatea la respectivele exploataţii miniere.Minerii sunt nemulţumiţi că nu au primit bani în plus la salarii aşa cum li s-a promis. Este vorba despre sporul de periculozitate care trebuia să intre în salariile lor, începând din această lună, conform Contractului Colectiv de Muncă (CCM). „Ne-au minţit. Nu mai credem nimic, vrem banii noştri. Poate vi se pare puţin, dar pentru noi care lucrăm sub pământ şi 100 de lei e mult, că ne riscăm viaţa acolo. Abia dacă avem cu ce lucra”, spunea un miner de la Lonea.Circa 400 de mineri de la cele patru exploatări au venit pe jos la sediul CNH Petroşani. Ei au mărşăluit pe străzile din Valea Jiului şi au strigat lozinci împotriva celor care îi reprezintă. “Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea”, “Hoţii!”, sau “Jujan şi ai lui să ne lase dracului!”, au fost doar câteva dintre lozincile care au răsunat ieri pe toate străzile din Valea Jiului. Ortacii au venit în faţa CNH unde au cerut socoteală pentru banii lor, iar o delegaţie a minerilor a intrat să discute cu conducerea companiei. „Am fost înăuntru şi am cerut să purtăm o corespondenţă cu ministerele de resort.În urma discuţiei cu conducerea CNH Petroşani, cei peste 400 de mineri protestatari au decis să aştepte un răspuns din partea Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC) la solicitarea de majorare a sporului de pericol pentru muncă în subteran. Potrivit sindicaliştilor, administraţia CNH a transmis revendicările protestatarilor către reprezentanţii guvernului.Sursa: www.servuspress.ro
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe