Educația rămâne o prioritate strategică pentru municipiul Târgoviște, unde autoritățile locale derulează unul dintre cele mai ample programe de modernizare a infrastructurii școlare din ultimii ani. Peste 20.000 de copii vor beneficia, în urma acestor investiții, de unități de învățământ reabilitate și aduse la standarde moderne.
În ultimii doi ani, în municipiu au fost finalizate mai multe obiective importante din domeniul educației, printre care se numără: Școala „Radu cel Mare”, Școala „Grigore Alexandrescu”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Grădinița Nr. 14, Grădinița Nr. 2, Grădinița din cartierul Priseaca, precum și un corp al Liceului „I.H. Rădulescu”.
În prezent, lucrările continuă pe mai multe șantiere importante, precum Liceul „Voievodul Mircea”, Colegiul Economic „Ion Ghica” și Liceul „Ion Heliade Rădulescu”, toate aflate în diferite stadii de execuție.
De asemenea, o serie de proiecte majore se află în faze avansate de licitație și finanțare, printre care Liceul „Constantin Brâncoveanu”, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Grădinița „Simionescu Ghica” și Grădinița „Carmen Sylva”.
În etapa de precontractare și aprobare se regăsesc alte investiții semnificative, precum modernizarea Școlii „Vasile Cârlova”, Școlii Nr. 2 „Ioan Alexandru Brătescu Voinești”, Liceului de Arte „Bălașa Doamna”, dar și a grădinițelor din cartierele Matei Voievod și Nr. 1.
La aceste investiții se adaugă și un proiect cu finanțare europeană de peste 35 de milioane de lei, prin care unitățile de învățământ au fost dotate cu echipamente IT moderne, contribuind la digitalizarea procesului educațional.
Autoritățile locale transmit că obiectivul este ca, în următorii 3–4 ani, toate unitățile de învățământ din Târgoviște să funcționeze la standarde europene, oferind condiții optime pentru un act educațional de calitate.
