Important pentru locuitorii comunei Niculești 

NEWS

Important pentru locuitorii comunei Niculești , având în vedere publicarea Ghidului specific Componenta C1 – Managementul apei Investiția 3. Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate.

Finanțat prin Planul Național de Redresare și ReziliențăAducem la cunoștință faptul că persoanele singure cu venituri reduse/care fac parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie), domiciliate într-o gospodărie neracordată/nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare care se află pe raza teritorială a UAT Comuna Niculești pot beneficia de racordarea/branșarea gospodăriei în care locuiesc la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare prin programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare”, prin intermediul solicitantului de finanțare, COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA S.A.,

Persoanele interesate pot depune o solicitare ( acord utilizator eligibil) la registratura Primăriei Comunei Niculești sau pe adresa de mail primaria@niculesti.ro cu solicitarea de confirmare și transmiterea numărului de înregistrare.

Urmărește Partener TV și pe Google News

Articolul precedent
Articolul următor

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente