În perioada 4–7 iunie 2026, Consiliul Județean Dâmbovița organizează o nouă ediție a Zilelor Județului, un eveniment devenit reper în viața comunității locale, dedicat culturii, tradițiilor și petrecerii timpului liber în aer liber.
Manifestarea își propune și în acest an să reunească locuitorii județului într-un cadru prietenos, în care socializarea și spiritul comunitar sunt în prim-plan. Organizatorii subliniază că evenimentul reprezintă o ocazie de reconectare între oameni, într-o atmosferă relaxată și accesibilă tuturor generațiilor.




Agenda ediției din 2026 este una variată, incluzând expoziții, momente culturale, ateliere pentru copii, competiții sportive destinate tinerilor, dar și activități interactive și spații special amenajate pentru relaxare. Pe parcursul celor patru zile, participanții vor avea parte și de surprize pregătite de organizatori.
Serile vor fi dedicate concertelor, care se vor desfășura în Parcul Chindia, acolo unde vor urca pe scenă artiști apreciați ai momentului, precum Florin Ristei, Șatra B.E.N.Z., Antonia, Deliric, Puya și INNA.
Finalul evenimentului va fi marcat, ca în fiecare an, de un spectacol de artificii și jocuri de lumini, pregătit să încheie într-o notă spectaculoasă cele patru zile de sărbătoare.
Autoritățile județene îi invită pe toți dâmbovițenii să ia parte la eveniment, văzut ca o celebrare a comunității prin muzică, cultură și momente petrecute împreună.
