Centrul de Recuperare Neuromotorie „Iris” din Priseaca, inaugurat. Investiție de 4,9 milioane de lei pentru sprijinul persoanelor adulte cu dizabilități

NEWS

Un nou centru dedicat recuperării persoanelor adulte cu dizabilități a fost inaugurat astăzi la Priseaca, în municipiul Târgoviște. Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu „Iris”, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, va oferi servicii moderne de recuperare și sprijin pentru beneficiari.

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Corneliu Ștefan a subliniat importanța investiției pentru comunitate:

„Este o investiție importantă pentru județul nostru și, mai ales, pentru oamenii care au nevoie de susținere pentru a-și recăpăta independența și încrederea în propriile forțe. Persoanele adulte cu dizabilități vor avea acces la terapii și programe de recuperare moderne, într-un spațiu nou construit și adaptat cerințelor lor.”

Centrul „Iris” este dotat cu echipamente de ultimă generație și pune la dispoziția beneficiarilor servicii de magnetoterapie, electroterapie, terapie cu unde scurte, laserterapie, fizioterapie, kinetoterapie, masaj și reeducare motorie, logopedie, precum și consiliere psihologică și socială.

Investiția, în valoare de 4,9 milioane de lei, a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar lucrările au fost finalizate în doar 11 luni, înainte de termenul prevăzut în contract.

Noul Centru „Iris” reprezintă un pas important în dezvoltarea serviciilor sociale din județul Dâmbovița, oferind persoanelor adulte cu dizabilități acces la recuperare modernă și la sprijinul necesar pentru o viață cât mai independentă.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente