Teatrul, în cea mai veche accepțiune a sa, avea ca scop catharsisul, purificarea. Rolul său era unul esențial și profund.
Ne dorim ca Babelul, prin toate spectacolele sale, să împlinească acest rol pentru comunitatea târgovișteană și nu numai. Ziua de 7 iunie a fost una grăitoare în acest sens, o întoarcere la originile teatrului prin puritatea exprimării scenice din spectacolul Salto para o saco al Teatrului Comuna de Pesquisa din Lisabona, prin dramatismul poveștii din Ultima piesă a Companiei ITRAN din Algeria, spectacol jucat în limba berberă sau prin concertul trupei Hteththmenth, inspirată de legenda unui arhanghel căzut.
Ziua de joi, 8 iunie, se anunță și mai încărcată de semnificații primordiale. Workshopul regizorului macedonean Aleksandar Ivanovski și al muzicianului cu care lucrează, Sashko Kostov, este o educare a sinelui în vederea depășirii barierelor interioare create în ani de către societate. Conferința susținută de Sepehr Sharifzadeh vorbește despre Teatrul contemporan în antica Persie, făcând astfel o punte între trecutul îndepărtat și prezentul care devine sub ochii noștri viitor. Workshopul regizorului João Mota se bazează pe simplitate și profunzime în jocul actoricesc.
La Sala Mare, de la orele 19:00, Medeea, după Euripide, un spectacol al Teatrului Beyn din Iran, este o sintetizare a vechii legende prin cântece curde, doine și elemente aparținând ceremonialului Zaar. După spectacol are loc lansarea de carte, „Liviu Ciulei, acasă și-n lume”, antologie îngrijită de Florica Ichim și Anca Mocanu.
Spectacolul Cum vă place al Companiei de Teatru CoIn din Anglia, programat la Sala Studio de la orele 21:00, se va muta la Sala Mare și va începe cu o întârziere de 15 minute.
Pe Platoul Prefecturii, Battle of the Sound continuă cu trupe noi și Emperors of Rome, trupă britanică, ne amintește de voci celebre precum Leonard Cohen sau Lou Reed. Ritmuri înnourate, dar foarte tandre!
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe
