Minorii şi minorele Centrului de Reeducare Găeşti au derulat mai multe activităţi de educaţie care au avut ca scop să le stimuleze interesul pentru cunoaşterea istoriei naţionale şi să le dezvolte sentimentul de apartenenţă la comunitatea românească. Activităţile au fost concepute astfel încât acestea să contribuie şi la îmbogăţirea culturii lor generale, să le activeze şi dezvolte competenţele de studiu individual şi în echipă.Unul dintre minori, cu sprijinul profesoarei de istorie, a pregătit şi prezentat tuturor minorilor şi părinţilor vizitatori în Power Point un material educativ intitulat « Marea Adunare de la Alba Iulia în imagini şi mărturii ». De asemenea, au fost organizate două concursuri tematice, unul cu tema « 1 Decembrie Ziua Naţională a României », concurs gen Cine ştie câştigă , celălalt de desene cu tema « Şi eu am fost la Alba Iulia ». Activităţile au continuat cu câteva momente artistice – cântece şi poezii – prezentate de grupul vocal al centrului de reeducare şi cu prezentarea a două piese de teatru, pregătite de echipa de teatru a minorilor şi minorelor. A fost organizată, în acelaşi spirit al bucuriei naţionale, « Cupa 1 Decembrie », care a constat în întreceri sportive de atletism, tenis de masă şi fotbal, activităţi coordonate de profesorul de sport al centrului. Participanţilor la programul dedicat Zilei Naţionale, câştigătorilor concursurilor tematice şi al întrecerilor sportive organizate li s-au înmânat diplome şi medalii.Pentru Ziua de 1 Decembrie, aşa cum este tradiţia locului, un grup de minori şi personal al centrului se vor deplasat la Monumentul Eroului Necunoscut, din centrul oraşului Găeşti, şi vor depune, alături de oficialităţi şi alte instituţii locale, o coroană cu flori, în memoria celor care s-au jertfit pentru România Mare de astăzi.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol