Timp de trei zile, oraşul Pucioasa este în mare sărbătoare. Serbările Băilor Pucioasa, ediţia a XIX-a, se desfăşoară sub motto-ul ”Strada schimbă orașul”, parte a conceptului cultural ”Pucioasa Mon Amour”. Programul pregătit de autorităţi, este unul plin de activităţi culturale dar şi de spectacole. Şi anul acesta, autorităţile locale au reuşit să îmbine tradiţionalul cu modernul.
Foaierul Primăriei găzduiește expoziția BĂILE PUCIOASA – CASE DE VILEGIATURĂ ȘI POVEȘTILE LOR. Este vorba despre o expoziție cu machete, relevee, desene, fotografii ale fostelor Case de vilegiatură din Pucioasa.
Vineri seară, în cadrul Zilelor oraşului Pucioasa a avut loc cu o slujbă religioasă în Parcul Central pentru binecuvântarea şi ocrotirea locuitorilor. La acest moment au participat oficialităţile locale, invitaţii din Republica Moldova şi din Lituania, precum şi politicieni din opoziţie, consilierii locali şi locuitorii oraşului.
Nu au lipsit alocuţiunile, printre vorbitori numărându- se edilul oraşului, Constantin Ana și invitaţii de peste hotare .
Primăria și Centrul Cultural European Pucioasa s-au ocupat de toată organizarea. Printre artiștii ce vor urca pe scenă enumerăm: Zavera, Alexandra Ușurelu, Holograf, Trooper, Direcția 5, Cargo, Cătălin Crișan, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Gheorghe Turda, Jean Paler.
news
- Vara culturală la Târgoviște: povestea tiparului românesc prinde viață la Curtea Domnească
- Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor pentru un sfârșit de săptămână în siguranță
- Meteorologii anunță că vremea se încălzește semnificativ în perioada următoare,intrăm într-un episod de caniculă.
- Libertatea Urziceanca începe lupta în faza regională a Cupei României
- Medicii și asistenții amenință cu GREVĂ GENERALĂ, decizia depinde de instanță
- Mistreț surprins la „spa” în mijlocul pădurii, imagini savuroase din natură
- ACȚIUNE DE DEZINSECȚIE ÎN DESFĂȘURARE la nivelul municipiului Târgoviște
- „Târgoviște – gust de litoral” la Complexul Turistic de Natație: vara începe în oraș!
