„Învățământul este un proiect prioritar al guvernării PSD!
Educația reprezintă, cu adevărat, o prioritate în guvernarea PSD, de aceea știrile care s-au vehiculat cu privire la boicotarea simulării examenului de Evaluare Națională, inclusiv la nivelul județului Dâmbovița, sunt cu atât mai surprinzătoare. Din fericire, în toate școlile din județ, simularea a decurs în condiții normale și, chiar dacă au existat cazuri izolate de cadre didactice care au refuzat să participe, s-au găsit soluții astfel încât elevii să nu aibă de suferit.
Într-adevăr, problemele în sistemul educațional sunt numeroase și nu durează de ieri, de azi. Cert este că se fac eforturi susținute, atât din partea guvernului, cât și din partea administrației locale, astfel încât personalul din școli și elevii să beneficieze de cele mai bune condiții și de recunoașterea muncii depuse. Dovadă este faptul că salariile dascălilor au crescut în trei rânduri – cu 15% în 2017, cu 4,3% în ian 2018 și cu 20% în martie 2018. De asemenea, bugetul educației, în 2018, înregistrează o creștere de 16% față de 2017.
O altă măsură adoptată deja de Senatul României, în calitate de Cameră decizională, este propunerea legislativă pentru modificarea articolului 84, alineatele (1) și (4) din Legea educației naționale numărul 1/2011, care presupune două modificări:
1. Elevii din învățământul preuniversitar beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic.
2. Elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.
Este vorba, pe de o parte de tarife reduse la transport și pe de alta parte de facilitarea accesului elevilor la activitățile culturale și sportive, ceea ce are o influență majoră asupra formării lor” , a declarat Monica Ilie
news
- Astăzi, în Târgoviște, emoția atinge cote maxime: finala se joacă acasă, iar CSM TÂRGOVIȘTE are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul suporterilor
- Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, rezultate remarcabile pentru pompierii dâmbovițeni
- Avertizare de cod galben valabilă pentru Dâmbovița, în contextul unui episod de intensificări ale vântului
- Noul regulament privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc în municipiul Târgoviște
- Miercuri, 29 aprilie 2026,în Târgoviște este organizată o inițiativă caritabilă dedicată sprijinirii unei tinere de 25 de ani, studentă la Universitatea Valahia din Târgoviște
- La Curtea Domnească din Târgoviște: „Portal VR 360”
- Până pe 28 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se află racla cu Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o relicvă de o importanță deosebită pentru lumea creștin-ortodoxă
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
