Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, viceprimarul municipiului Târgovişte, Cosmin Bozieru şi conf. univ. dr. Claudia Gilia, prorector Dezvoltare Instituţională si Relaţii Internaţionale al UVT şi consilier judeţean al PSD, au făcut o vizită de lucru la Consulatul României la Castellon.
Delegaţia târgovişteană a avut onoarea de a se întâlni cu ministrul plenipotenţiar Dragoș-Viorel-Radu Țigău, șef al Consulatului României la Castellon de la Plana şi cu domnii Robert – Claudiu Helvig şi Gheorghe Florea.
În cadrul întâlnirii s-auabordat aspecte care ţin de serviciile consulare oferite celor peste 20.000 de târgovişteni care se afla în Castellon, de problemele pe care le întâmpină şi de găsirea unor soluţii concrete prin care aceştia să fie sprijiniţi.
Oficialii târgovişteni au avut programată şi o întâlnire cu doamna Amparo Marco Gual, primar al oraşului Castellon de la Plana: “ La finalul intalnirii am primit asigurari ca solicitarile concitadinilor nostri vor fi tratate cu toata responsabilitatea. Ca reprezentant al administratiei publice locale din Targoviste, voi face tot ce pot pentru ca drepturile zecilor de mii de targovisteni care se afla in afara granitelor tarii sa fie garantate si respectate”, a scris pe o pagină de socializare, primarul Cristian Stan.
Oficialii din Castellon de la Plana au primit mici daruri cu simbolurile municipiului Târgovişte.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
