Viceprimarul Cosmin Bozieru şi administratorul public, Liviu Stoica au luat parte alături de echipa de implementare la conferinţa de finalizare a proiectului ”Promovare turistică a bisericilor medievale sec XVII-XVIII din Târgoviște”. Bisericile promovate în cadrul acestui proiect sunt: Biserica Târgului, Biserica Sf. Dumitru Buzinca, Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena, Biserica Stolnicului, Biserica Sf. Atanasie și Chiril, Biserica Sf. Nicolae Simuleasa.
Obiectivul general al acestui proiect constă în promovarea turistică a monumentelor istorice de interes naţional „Bisericile Medievale sec. XVIl-XVIII din Târgovişte” prin crearea unui brand turistic naţional, care va contribui la valorificarea potenţialului cultural-istoric, la îmbunătăţirea imaginii localităţii, regiunii şi a României, şi la stimularea creşterii economice a Municipiului Târgovişte prin turism. În cadrul proiectului de promovare a celor șase biserici din Târgoviște s-au realizat albume foto, pliante, ghiduri turistice, precum și o pagină web
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- 62 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA
- Vreme schimbătoare: instabilitate, vânt puternic și revenirea caniculei, 14–21 iunie 2026
- În inima Parcul Natural Bucegi, viața sălbatică nu ia pauză și nici nu pare interesată de „vacanța de vară”
- IPJ DÂMBOVIȚA: ULTIMELE ZILE pentru Cartea Electronică de Identitate GRATUITĂ
- MELCUL AVENTURIER A DESCOPERIT DRUMUL SPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI MINUNI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
