Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă extraordinară .Pe ordinea de zi au fost 29 de proiecte de hotărâre.
Au fost prezenţi 28 de consilieri judeţeni şi preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu. Cu unanimitate de voturi au fost aprobate majoritatea proiectelor. La punctul 24 de pe ordinea de zi în unanimitate a fost aprobată asocierea între judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Municipiul Târgovişte, prin Consiliul Local Târgovişte, în vederea organizării ediţiei a II-a a Festivalului de Folclor „Ion Dolănescu”. Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa
şi Consiliul Local Târgovişte organizează la Târgovişte, în zilele de 26 şi 27 septembrie 2015, ediţia a II-a a Festivalului de Folclor „Ion Dolănescu”, festival dedicat memoriei marelui artist născut pe meleaguri dâmboviţene. Ion Dolănescu a dus faima locurilor sale natale în întreaga lume şi organizarea unui festival de muzică populară în memoria sa este expresia respectului, a unui gând bun de preţuire şi omagiere a oamenilor de valoare ai acestui popor, dar şi de punere în valoare a unui gen artistic peren, păstrat la loc de cinste în sufletele românilor. Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, participă la organizarea Festivalului de Folclor „Ion Dolănescu” – ediţia a II-a cu suma de 50.000 lei.Şi Primăria Târgovişte alocă pentru acest eveniment suma de 50.000 lei.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
