În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, marţi, 2 iunie 2015, a debutat la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, Simpozionul Științific Internaţional intitulat Lucrarea pastoral-misionară a Bisericii şi impactul social şi comunitar al acesteia-istorie, actualitate, perspective, ce se va desfăşura pe parcursul a două zile.
Manifestarea a fost deschisă de cuvântul introductiv al Înaltpreafinţiei Sale, moderator al celei dintâi secţiuni, din cele trei ale evenimentului, a urmat, apoi, domnul Prof. univ. dr. Călin Oros, Rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte, domnul senator Leo Badea şi dl. Cosmin Bozieru, viceprimarul Municipiului Târgovişte.
În cuvântul său de deschidere, Înaltul Ierarh a vorbit despre elementele principale ale paradigmei actuale de misiune şi pastoraţie eclezială, de provocările acestei, precum şi de răspunsul adecvat al Bisericii, receptivă la nevoile fiilor şi fiicelor ei, utilizând cele mai noi mijloace de comunicare socială.
La simpozion, vor prezenta comunicări reprezentanţi ai facultăţilor de teologie din ţară şi oaspeţi din străinătate, dintre care amintim: Pc. Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, de la Geneva, Pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu-Universitatea din Bucureşti, Pc. Pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula-Universitatea din Bucureşti, Pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitraşcu-Universitatea din Oradea, sau, din afara ţării, Pc. Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Mettalinos-Grecia, doamna Prof. univ. dr. Maria Kolovopulu-Grecia, Prof. dr. Pablo Argarate-Graz şi Prof. univ. dr. Nicolae Xionis.
Pe parcursul a două zile vor fi abordate teme centrale de misiologie şi pastoraţie, precum şi modalitatea în care spiritualitatea şi cultura ortodoxă a fost reflectată în opera Sf. Ioan Gură de Aur sau a unor personalităţi ecleziastice româneşti.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
