Pe parcursul a două zile Stadionul “Eugen Popescu ”din Municipiul Târgovişte este gazda fazei judeţene a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi, “Prietenii pompierilor”, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa. La concurs vor participa echipaje de fete şi echipaje de băieţi , fiecare echipaj fiind format din 10 elevi (un comandant, opt concurenţi şi o rezervă). Vârsta minimă pentru participare este de 11 ani şi maximă, de 15 ani, împliniţi în anul calendaristic desfăşurării concursului. Concursul va consta în trei probe: una teoretică și două practice practice („Pista de îndemânare peste obstacole” și „Ștafeta de 400 de metri cu obstacole”).Această competiție are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor, scopul competiţiei fiind acela de a dezvolta la elevi capacităţile de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, urmărind formarea şi dezvoltarea în rândul acestora a unor trăsături moral – volitive: iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, dârzenia, hotărârea, perseverenţa, cinstea, corectitudinea şi disciplina.
Programul concursului:
– miercuri – 28 mai 2014, ora 10:00 – echipaje băieţi;
– vineri – 30 mai 2014, ora 10:00 – echipaje fete.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- 62 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA
- Vreme schimbătoare: instabilitate, vânt puternic și revenirea caniculei, 14–21 iunie 2026
- În inima Parcul Natural Bucegi, viața sălbatică nu ia pauză și nici nu pare interesată de „vacanța de vară”
- IPJ DÂMBOVIȚA: ULTIMELE ZILE pentru Cartea Electronică de Identitate GRATUITĂ
- MELCUL AVENTURIER A DESCOPERIT DRUMUL SPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI MINUNI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA