Săptămâna trecută cele patru combinate deţinute ruşii de la Mechel în România au fost vândute pe 52 de euro. Sindicaliştii nu văd deloc cu ochi buni această mutare pe piaţa financiară, mai ales că situaţia salariaţilor s-a înrăutăţit de la un an la altul. La Târgovişte , unde există cel mai mare combinat metalurgic din ţară, cei aproximativ 2000 de salariaţi se tem că vor rămâne fără locuri de muncă.Ruşii de la Mechel au apărut pe piaţa din România în 2002, atunci când au cumpărat cele patru unităţi deţinute de statul român. Vorbim aici de Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte, Ductil Steel şi Laminorul Brăila. În ultimii 10 ani, Mechel a pus industria metalurgică pe butuci, astfel că acum grupul Mechel mai are doar aproximativ 5000 de salariaţi. La Târgovişte de exemplu, din 12 cuptoare care lucrau la foc continuu în 2002 ,astăzi mai funcţionează doar unul din cele două rămase. Firma care a cumpărat toate cele patru unităţi are doar trei angajaţi , iar profilul de activitate este dezmembrarea şi valorificarea utilajelor.Conducerea combinatului a transmis că la Târgovişte activitatea ar urma să se reia la începutul lunii martie, după ce încă din decembrie angajaţii au fost trimişi în somaj tehnic.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale