Președintele CJ, Corneliu Ștefan: Performanța în educație înseamnă un viitor mai bun pentru Dâmbovița

NEWS

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la Gala Performanței în Educația Târgovișteană, eveniment dedicat recunoașterii elevilor și profesorilor care au obținut rezultate remarcabile în anul școlar.

În mesajul transmis cu această ocazie, Corneliu Ștefan a subliniat că gala a adus în prim-plan excelența, munca și dedicarea tinerilor din municipiu, evidențiind că performanța este construită prin ambiție, perseverență și dorința permanentă de a evolua.

„M-am bucurat să fiu alături de elevii care au obținut rezultate deosebite, de profesorii care i-au îndrumat și de părinții care i-au susținut necondiționat. Fiecare premiu acordat reprezintă o recunoaștere a efortului depus și o încurajare pentru viitoarele generații”, a transmis președintele CJ Dâmbovița.

Acesta i-a felicitat pe cei peste 500 de elevi și profesori premiați, mulțumindu-le totodată părinților pentru implicarea și sprijinul oferit în parcursul educațional al copiilor.

Corneliu Ștefan a reafirmat angajamentul Consiliului Județean Dâmbovița de a continua investițiile și proiectele dedicate educației, astfel încât elevii să beneficieze de condiții tot mai bune pentru învățare și dezvoltare.

La final, președintele CJ Dâmbovița a felicitat Primăria Municipiului Târgoviște pentru organizarea Galei Performanței în Educația Târgovișteană și a transmis că administrația județeană va rămâne un partener al elevilor, profesorilor și părinților, susținând performanța care contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru județul Dâmbovița.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente