Pierderea extinsă a dinților sau afectarea severă a acestora poate avea un impact major asupra masticației, vorbirii și calității vieții. Reabilitarea orală totală reprezintă o abordare complexă în stomatologia modernă, utilizată pentru refacerea completă a funcției și esteticii orale, atunci când tratamentele izolate nu sunt suficiente.
Ce înseamnă reabilitarea orală totală pe implanturi?
Reabilitarea orală totală pe implanturi este un plan de tratament complex care vizează restaurarea tuturor dinților unei arcade (sau a ambelor arcade), prin intermediul implanturilor dentare și al lucrărilor protetice fixe.
Această abordare poate fi luată în considerare în situații precum:
- edentație totală sau aproape totală
- dinți compromiși, care nu mai pot fi restaurați prin altă metodă de tratament
- dificultăți funcționale majore cauzate de lipsa dinților
- nemulțumiri legate de stabilitatea protezelor mobile
Indicația pentru reabilitare orală totală se stabilește exclusiv în urma evaluării clinice și imagistice, ținând cont de starea generală de sănătate a pacientului.
Ce rol are evaluarea medicală în reabilitarea orală totală?
Reabilitarea orală totală presupune o planificare atentă și etapizată. În cadrul Clinicile Dr. Petru, evaluarea inițială include examinare clinică, investigații imagistice și stabilirea unui plan de tratament personalizat, adaptat particularităților fiecărui pacient. Această etapă este esențială pentru alegerea tipului de implanturi, a numărului acestora și a soluției protetice adecvate.
Proceduri de reabilitare orală totală disponibile la Clinicile Dr. Petru
În funcție de situația clinică individuală, pot fi utilizate proceduri standardizate precum All-on-4 și All-on-6, care fac parte din opțiunile de tratament disponibile în cadrul Clinicilor Dr. Petru, în urma evaluării de specialitate.
Care sunt diferențele principale dintre All-on-4 și All-on 6?
Atât procedura All-on-4, cât și All-on-6 sunt utilizate în reabilitarea orală totală pe implanturi, diferența principală dintre ele fiind reprezentată de numărul de implanturi care susțin lucrarea protetică.
All-on-4 presupune utilizarea a patru implanturi dentare, inserate strategic pe o arcadă, fiind indicată în anumite situații de edentație totală sau parțială, inclusiv atunci când volumul osos este limitat în anumite zone. All-on-6 utilizează șase implanturi dentare pe o arcadă, ceea ce permite o distribuție mai amplă a forțelor masticatorii și poate fi luată în considerare atunci când suportul osos este adecvat.
Alegerea între cele două proceduri nu se face pe criterii generale, ci se stabilește individual, în urma evaluării clinice și imagistice, ținând cont de particularitățile anatomice, starea generală de sănătate și nevoile fiecărui pacient.
Cât costă restaurarea totală cu implanturi dentare?
Nu există un preț unic pentru implant dentar pe toată gura, deoarece costul depinde de tipul de tratament ales, de numărul de implanturi, de procedurile suplimentare și de lucrarea protetică finală. Din acest motiv, în stomatologie se folosesc intervale orientative, iar costul final se stabilește doar după consultație.
Așteptări realiste privind tratamentul
Reabilitarea orală totală pe implanturi este un proces medical complex, care se desfășoară în mai multe etape și pe o perioadă variabilă de timp. Durata tratamentului, tipul implanturilor și soluția protetică finală diferă de la un pacient la altul, în funcție de răspunsul biologic și de necesitatea unor proceduri suplimentare.
De asemenea, monitorizarea medicală și respectarea indicațiilor primite joacă un rol important în evoluția tratamentului.
Locații Clinicile Dr. Petru
Consultațiile se desfășoară în cadrul Clinicilor Dr. Petru, în locațiile de mai jos:
Blvd. 1 Decembrie 1918 nr.12 L53A, Constanța
(intersecția Casa de Cultură, sub scarile de la Intesa SanPaolo Bank)
Info: 0770 204 302
Str. Siderurgistilor nr. 8, bl. D4, Ap. 61, Galați
Info: 0757 641 122
Informațiile prezentate au scop informativ și nu înlocuiesc consultația de specialitate. Indicația și planul de tratament se stabilesc individual, în urma evaluării clinice și imagistice.
