Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de caniculă și disconfort termic accentuat pentru mai multe regiuni ale țării, valabile de miercuri, 26 iunie, ora 10:00, până joi, 27 iunie, ora 10:00.

Județul Dâmbovița se află sub avertizare de cod galben, cu temperaturi maxime ce vor atinge 37°C și minime în jur de 20°C. Se vor înregistra valori ridicate ale indicelui temperatură-umezeală (ITU), depășind pragul critic de 80 de unități, ceea ce semnalează un disconfort termic accentuat.Avertismentul ANM indică faptul că valul de căldură va persista și vineri, în aproape toată țara.

Recomandări pentru populație
- Evitați deplasările în aer liber la orele de vârf (11:00 – 18:00)
- Consumați lichide din abundență, evitați băuturile alcoolice și cafeaua
- Purtați haine lejere, deschise la culoare și protejați-vă capul cu pălării
- Atenție sporită pentru vârstnici, copii și persoane cu afecțiuni cronice
- Nu lăsați copiii sau animalele de companie în autoturisme parcate

Pentru actualizări meteo în timp real, urmăriți site-ul ANM și anunțurile autorităților locale.
Protejați-vă sănătatea – canicula nu iartă!