Noi demersuri pentru realizarea centrului comercial din municipiul Târgoviște

NEWS

În vederea derulării, în bune condiții, a proiectului privind construirea unui centru comercial în municipiul Târgoviște, astăzi, 21 noiembrie 2017, Consiliul Județean Dâmbovița a fost gazda unei întâlniri de lucru la care au participat atât preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, vicepreşedintele Alin Manole, membri ai aparatului tehnic al instituției, investitorii – reprezentanți ai societății PK Grizzly SRL, parte a concernului Prime Kapital, cât și reprezentanții celorlalte entități care vor contribui la realizarea acestui obiectiv de investiții.

Întâlnirea a vizat definirea cadrului necesar demarării lucrărilor de construire a centrului comercial din zona fostei unități militare de la gara Târgoviște. În acest sens, inițierea unui dialog constructiv între participanți s-a dovedit a fi utilă. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, consideră că evenimentul de astăzi este un prim pas al unui efort comun de a face acest proiect posibil.

La discuții au mai participat: reprezentanți ai Primăriei Municipiului Târgovişte, Agenţiei de Protecţie a Mediului Dâmboviţa, companiilor furnizoare de apă – canal, energie electrică, gaze.

Reamintim că, în data de 17 noiembrie 2017, s-a semnat contractul pentru constituirea dreptului de superficie asupra terenului destinat acestei construcții.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente