La nivelul municipiului Târgovişte s-a mai încheiat un alt proiect cu fonduri europene. Este vorba despre proiectul „Dotare cu echipamente pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona de acţiune urbană din Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa”. La conferinţa de încheiere a acestui proiect au participat: primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, city managerul Liviu Stoica, vicepreşedintele CJ, Alexandru Oprea, cms.şef Adrian Antofie , şeful Poliţiei municipiului Târgovişte,şeful Poliţiei Locale Târgovişte, Gheorghe Dinu şi alţi invitaţi. Valoarea totală a proiectului este de 2.552.269,12 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 43.175,28 lei (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Bugetul naţional). Rezultatele proiectului sunt montarea a 33 camere de supraveghere în zona de acţiune urbană din municipiul Târgovişte precum şi achiziţionarea de echipamente şi dotări de specialitate necesare în dispeceratul de control.
Obiectivul general al proiectului este de creştere a calităţii vieţii, prin:
• Creşterea calităţii infrastructurii sociale şi a serviciilor sociale
• Reducerea si prevenirea activităţii de infracţionalitate
• Accesul nediscriminatoriu la serviciile sociale vizate de proiect
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
• Implementarea până la finalul proiectului a unui sistem de monitorizare urbană în zona de acţiune vizată de proiect, în scopul creşterii siguranţei şi prevenirea criminalităţii
• Dotarea dispeceratului de control al sistemului de supraveghere cu echipamente corespunzătoare, de ultimă generaţie
• Creşterea siguranţei cetăţenilor şi prevenirea ratei criminalităţii din zona de acţiune urbană vizată de proiect
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
