La Târgovişte a avut loc cea de- a XII-a ediţie a evenimentului „Parada Verzilor”. Deja a devenit o tradiţie de 12 ani încoace, această paradă organizată de Școala Gimnazială „Coresi” din Târgoviște prin care se marchează Ziua Mondială a Mediului iar marşul are drept scop sensibilizarea opiniei publice în legatură cu protejarea mediului. La „Parada Verzilor”, au participat sute de profesori și elevi ai Şcolii Gimnaziale „Coresi” din Târgoviște . Acțiunea s-a desfăşurat cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, al Primăriei Municipiului Târgoviște, al Inspectoratului Județean de Jandarmerie „Mircea cel Bătrân ” Dâmbovița, al Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, pe traseul Școala Gimnazială „Coresi „-Bulevardul I.C. Bratianu-Bulevardul Regele Carol I-Bulevardul Mircea cel Bătrân -Piața Tricolorului-staționare de 15 minute și retur.
Directoul instituției de învățământ, Georgeta Gogeanu a subliniat fatul că participanții au atras atenţia asupra importanței protejării mediului. Marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un îndemn de a acţiona unitar pentru protejarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- 62 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA
- Vreme schimbătoare: instabilitate, vânt puternic și revenirea caniculei, 14–21 iunie 2026
- În inima Parcul Natural Bucegi, viața sălbatică nu ia pauză și nici nu pare interesată de „vacanța de vară”
- IPJ DÂMBOVIȚA: ULTIMELE ZILE pentru Cartea Electronică de Identitate GRATUITĂ
- MELCUL AVENTURIER A DESCOPERIT DRUMUL SPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI MINUNI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
