Abuzurile continuă în comuna dâmboviţeană Butimanu privind alegerile locale din data de 5 iunie 2016. În ultimele zile la nivelul comunei Butimanu se pare că a fost demarată iarăşi acţiunea „buletinele de Butimanu „. Toate aceste nereguli deja au fost sesizate Parchetului Dâmboviţa şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa de către viceprimarul comunei Butimanu, Gabriel Olteanu spunând că actualul primar, Marin Dragnea şi fiul acestuia care este candidatul PNL la primăria Butimanu aduc cetăţeni din alte comune pentru a le stabili domiciliul în Butimanu cu scopul de a vota la alegerile din 5 iunie 2016. Viceprimarul comunei Butimanu, Gabriel Olteanu face din nou apel căte instituţiile abilitate să se ia toate măsurile legale în ceea ce priveşte creşterea alarmantă a numărului de rezidenţi şi flotanţi în localitatea Butimanu. În luna februarie a acestui an , viceprimarul Gabriel Olteanu a mai făcut plângeri cu privire la aflux de rezidenţi şi flotanţi din comuna Butimanu. S-a demarat o anchetă, se pare că au fost audiate zeci de persoane şi a fost trimisă şi o adresă din partea organelor de cercetare către primăria Butimanu, solicitând concret date dacă câteva zeci de persoane au spaţiu de locuit în comuna Butimanu.
Se pare că primăria Butimanu nu a dat curs acestei adrese, venită din partea organelor de cercetare. Din informaţiile pe care le deţinem primăria Butimanu a eliberat în jur de 250 de adeverinţe de luat în spaţiu iar potrivit datelor sabilite în urma cercetărilor doar 130 de persoane sunt rezidente. Celelalte 120 de persoane se pare că pe parcursul anchetei au ezitat să-şi mai facă buletin însă dat fiind faptul că se apropie cu paşi repezi alegerile, acţiunea „buletinele de Butimanu” va începe din nou. Acest aflux de rezidenţi şi flotanţi nu este un fenomen nou în comuna Butimanu, s-a practicat şi în anul 2012, tot în preajma alegerilor locale.
news
- Doliu în cinematografia franceză: Brigitte Bardot s-a stins din viață la 91 de ani
- Atenție, Dâmbovița: Cod galben, portocaliu și roșu de vreme severă
- Toate domeniile de activitate revin la normal începând cu 27 decembrie
- 26 de ani de slujire în Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Înaltpreasfinția Sa Nifon
- Informare meteorologică și avertizări meteo de vreme severă, ger puternic, vânt și precipitații în județul Dâmbovița
- APIA schimbă regulile: Subvenția pe pășune ajunge doar la fermierii cu animale
- Final de decembrie plin de aventuri la Cinema Independența din Târgoviște!
- Vreme severă și drumuri periculoase, recomandări pentru șoferi
