După cum ştim situaţia Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa este una destul de dificilă, societatea este în colaps total, mai ales după ce a primit o corecţie financiară de 204 miliarde lei vechi aplicată pentru un proiect european.De mai bine de o săptămână se caută soluţii pentru a salva Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, dar în primul rând se caută soluţii pentru a salva proiectele cu finanţare europeană. Iată că astăzi, am aflat ce măsură de urgenţă s-a luat.
Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa s-a întrunit la începutul săptămânii și a dat o decizie prin care a încetat mandatele celor patru directori cu mandat şi anume: Mircea Constantin, directorul general, Eugenia Poenaru, director economic, Ion Ponorîcă, director comercial şi Ninel Cimpoacă, director tehnic. Totodată Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa a numit şi un nou director general interimar , în persoana domnului Alexandru Oprea:„S-a întrunit Consiliul de Administrație și a dat o decizie prin care a încetat mandatele directorilor cu mandat și a numit un nou director general, pe mine, Alexandru Oprea. Eu practic o să încep după data de 7 decembrie, până atunci încă mai activez la Consiliul Județean… La ora actuală Compania de Apă nu are niciun leu lichidități ca să poată să implementeze proiectele europene. Sunt necesare nu mai puțin de 50 miliarde pentru plata TVA-ului la cererea de rambursare, că pentru cererile de plată astăzi era ultima zi, dar și acolo trebuiau virate niște contribuții, iar pentru proiectele pe economii nu există niciun leu disponibilitate financiară… Eu sper ca Curtea de Apel Ploiești să dea o soluție favorabilă și să suspende corecția de 204 miliarde lei vechi aplicată pentru că dacă nu se suspendă această corecție Compania intră în insolvență pentru că nu are resurse și asta înseamnă blocarea proiectelor europene și a altor proiecte viitoare. Este o perioadă extrem de dificilă… Având în vedere că este singurul furnizor, va trebui luate niște măsuri, dar dacă se ajunge în situația în care să nu poți să-ți plătești furnizorii, în condițiile legii, se poate cere insolvența dacă e o plată mai mare de 10.000 de euro, în momentul în care nu vei plăti curentul sau vreun furnizor este posibil să se ceară insolvența, iar asta înseamnă blocarea conturilor… Lucrurile sunt extrem de complicate. Eu probabil voi fi director pentru maxim 90 de zile, dar după ce am văzut astăzi îmi doresc ca acesată perioadă să fie cât mai scurtă”, a declarat Alexandru Oprea. Alexandru Oprea este administratorul public al judeţului Dâmboviţa cel mai probabil se va suspenda din această funcţie. Totodată Alexandru Oprea îşi va prelua atribuţiile de director general interimar al Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, începând de luni, 7 decembrie 2015.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
