Turiştii care merg în zona montană Moroeni-Bolboci-Padina Peştera trebuie să înţeleagă că lanţurile şi cauciucurile de iarnă sunt musai necesare pentru autoturisme.
În zonă ninge destul de abundent şi chiar dacă utilajele de deszăpezire acţionează, zăpada se aşterne foarte repede şi astfel există riscul să derapeze şi să nu-şi mai poată continua traseul. Jandarmii din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga, aflați în patrulare pe traseele montane au intervenit pe DJ 714 Moroeni-Bolboci-Peștera din Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.Cei doi turiști au plecat cu autoturismul din municipiul București și intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peștera. La un moment dat, aflându-se pe DJ 714, în zona Table, nu au mai putut continua deplasarea cu autovehiculul din cauza faptului că se circulă în condiţii de iarnă.În urma acțiunii jandarmilor montani, cei doi turiști bucureșteni au fost sprijiniți să deblocheze autovehiculul și au continuat deplasarea în siguranță până în zona Peștera, în prezent fiind în afara oricărui pericol.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Pentru evitarea situaţiilor nedorite, Jandarmeria Montană recomandă turiștilor să ţină cont de următoarele:
– să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în zona montană;
– să aibă autovehicule de teren, echipate corespunzător pentru condiții de iarnă;
– să folosească drumurile deschise circulației;
– să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
