Comuna dâmboviţeană Valea Mare se mândreşte cu patru investiţii importante realizate cu fonduri europene. Edilul Ion Constantin Miu şi preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu au inaugurat aceste obiective.Toate cele patru investiţii şi anume asfaltare drumuri comunale şi săteşti, parc,teren de minifotbal şi buldoexcavator au fost realizate prin G.A.L. ,,Urmașii Basarabilor” cu fonduri europene în cadrul PNDL. Proiectul privind modernizarea DC 110, DS 190 şi DS 421, adică 2,5 km de asfalt are o valoare de 1.245.225 lei iar contractul de lucrări a fost semnat în aprilie 2015 iar acum invetiţia deja s-a finalizată. Tot cu fonduri europene s-a realizat şi un teren de minifotbal în comuna Valea Mare, investiţie ce se ridică la suma de 375.620 lei.
Parcul Tineretului din Valea Mare este o altă investiţie nou realizată cu bani europeni, în valoare de 414.152 lei.Nu în ultimul rând, autorităţile din Valea Mare au reuşit cu bani europeni să achiziţioneze şi un buldoexcavator necesar localităţii.Investiţia se ridică la valoarea de 524.520 lei. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a ţinut să sublinieze că la Valea Mare sunt o serie de proiecte ce urmează a fi realizate şi aneme, reabilitare cămin cultural cu finanţare prin CNI, reţea de canalizare prin AFIR şi printre alte şi o primărie nouă. La eveniment au mai luat parte: prefectul judeţului, Ioan Marinescu, senatorul Leonardo Badea, administratorul public al judeţului, Alexandru Oprea, consilieri judeţeni şi primari din localităţile învecinate.
news
- Astăzi, în Târgoviște, emoția atinge cote maxime: finala se joacă acasă, iar CSM TÂRGOVIȘTE are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul suporterilor
- Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, rezultate remarcabile pentru pompierii dâmbovițeni
- Avertizare de cod galben valabilă pentru Dâmbovița, în contextul unui episod de intensificări ale vântului
- Noul regulament privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc în municipiul Târgoviște
- Miercuri, 29 aprilie 2026,în Târgoviște este organizată o inițiativă caritabilă dedicată sprijinirii unei tinere de 25 de ani, studentă la Universitatea Valahia din Târgoviște
- La Curtea Domnească din Târgoviște: „Portal VR 360”
- Până pe 28 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se află racla cu Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o relicvă de o importanță deosebită pentru lumea creștin-ortodoxă
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
