În anul 2008 s-au realizat lucrări minore la această investiţie şi lucrările s-au sistat.Iată că după o serie de demersuri investiţia este reluată acum când se alocă bani pe OG 28. Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţa extraordinară a aprobat în unanimitate documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici, la obiectivul „ Reabilitare Grădiniţa nr. 16 Târgovişte” (rest de executat) .Investiţia se realizează pe OG nr. 28/2013 – Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Trebuie să se execute înlocuirea tamplariei interioare existente din lemn – usi interioare cu tamplarie din PVC cu geam termorezistent(acolo unde nu au fost schimbate); pardoseli noi astfel: la holuri cat si in grupurile sanitare – pardoseli din gresie de trafic
(unde este cazul si unde gresia veche este deteriorata); curăţarea pereţilor interiori si realizarea unor zugrăveli interioare lavabile pe gleturi de ipsos la pereţi si tavane(la etaj).Se vor realiza şi lucrări noi: termoizolarea corespunzătoare a podului cu placi semirigide din vata minerala de 20 cm, fara protecţie, fiind imposibila realizarea unei sape de protecţie in pod; termoizolarea pereţilor exteriori cu polistiren expandat ignifugat de faţada in grosime de 10 cm, iar la soclu cu grosimea de 8 cm extrudat, peste care Valoare totală a investiţie este de 1.466.803 lei. Valoare investiţie rest de executat este de 1.018.276,71 lei . Finanţare de la bugetul de stat: 985.360,47lei din care finanţat pe 2015 : 403.616,00 lei şi solicitat pe 2016 : 581.744,47 Iei. Finanţare de la bugetul local :32.916,24 lei .Prin acest proiect, se propun soluţii optime de îmbunătăţire a confortului interior, cat si soluţii de modernizare a celor existente.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
