De 24 de ani, în a treia săptămână din luna septembrie ,a fiecărui an, la Runcu are loc Răvăşitul Oilor. Sărbătoarea Pastorală ajunsă la cea de-a 24 a ediţie, a adunat zeci de ciobani la poalele Leaotei, care au venit atât din zonă cât şi din judeţele învecinate, să- şi etaleze produsele timp de 2 zile.
După o vară petrecută pe pajiştile din Bucegi, oile din Runcu s-au întors acasă, în staule. Acest obicei este o manifestare simbolică, ea marcând încheierea anului pastoral şi reprezintă împărţirea de către ciobani a produselor pe care le datorează proprietarilor. Evenimentul s-a desfăşura ca şi anul trecut pe platoul păşunii comunale în Vârf la in. A fost untârg tradiţional şi un spectacol folkloric. La mare căutare au fost ca întotdeauna brânza de burduf şi pastrama.
La această sărbătoare a transhumanţei din Dâmboviţa au luat parte turişti şi localnici. Şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu , a participat duminică, la manifestările prilejuite de cea de-a 24-a ediţie a Sărbătorii „Răvăşitul Oilor” organizată în comuna Runcu.După cum a subliniat preşedintele CJ Dâmboviţa , prin sărbătoarea pastorală „Răvăşitul oilor”, se doreşte să se perpetueze tradiţia, să se încurajeze crescătorii de animale care au posibilitatea la debut de toamnă să-şi desfacă mărfurile în târgul special amenajat.Preşedintele CJ Dâmboviţa s-a adresat celor prezenţi la Runcu şi a transmis un mesaj de prosperitate pentru viitor şi de solidaritate. Toţi cei care au fost duminică la Runcu s-au putut bucura atât de târgul îmbelşugat, cu produse tradiţionale, dar şi de spectacolul folcloric pregătit de administraţia locală, din care nu a lipsit deja binecunoscuta formaţie de copii „Doinitorii RunculuiSurpriza sărbătorii a fost oferită de Denis Ştefan care a susţinut un show ecvestru cu demonstraţii de arte marţiale ecvestre alături de Programul Caii României şi Equitana.Cei prezenţi au putut urmări şi un dresaj natural dar totodată au putut trece pe la magazinul de echitaţie. În fiecare edilul Gheorghe Brebeanu şi-a dat tot interesul ca evenimentul să fie o reuşită.La eveniment nu au lipsit nici o parte din liderii şi tinerii PSD Dâmboviţa.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
