La Staţiunea de Cercetare Piscicolă Nucet directorul instituţiei, Mioara Costache şi primarul Luiza Bărboiu au făcut pe gazdele. Atât ministrul Mediului cât şi preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu au avut parte de o prezentare a speciilor de peşti din cadrul Staţiunii Piscicole.
Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet a fost înfiinţată în anul 1941 ca Staţiune experimentală a Institutului de Cercetări Piscicole al României, înfiinţat în acelaşi an.
În cei peste 70 de ani de existenţă, Staţiunea Nucet a avut o contribuţie esenţială la dezvoltarea pisciculturii în Romania.Aproape tot ce s-a realizat complet şi important în piscicultura românească (crearea de rase şi metişi industriali de crap, aclimatizarea şi introducerea în cultură de specii noi, tehnologii originale de reproducere artificială, tehnologii de creştere în policultură) s-au realizat în cadrul SCDP Nucet. Începând cu luna martie, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet pune la dispoziţia fermierilor din domeniu material piscicol pentru populare, respectiv puiet de un an şi doi ani din speciile deţinute de unitatea noastră şi prezentate pe prima pagină a site-ului. Fermierii interesaţi de achiziţionarea larvelor sau a puitului predezvoltat de diferite specii pot de asemenea să ne contacteze pentru comenzi. De la jumătatea lunii aprilie, respectiv începutul lunii mai sunt iniţiate lucrările de reproducere artificială la speciile Polyodon spathula, crap (Cyprinus carpio) şi caras ornamental (Carassius auratus gibelio).
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol