VIDEO. Prefectul judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu în audieţă cu dâmboviţenii

NEWS

34 de persoane s-au prezentat marţi la audienţa organizată de Prefectul judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu , în sala mare a Prefecturii . Oamenii au venit nu doar din municipiu, ci şi din localităţi învecinate şi alte oraşe, cum ar fi Moreni,Găeşti, I.L.Caragiale,Tătărani . Audienţele au început la ora 10 şi au ţinut mai bine de două ore, timp în care oamenii şi-au expus problemele, fiecare înarmat cu tot felul de documente. Primul caz a fost strict legat de situaţia unei femei din comunaTătărani şi este vorba despre reconstituirea unui teren intravilan. Prefectul judeţului Dâmboviţa aascultat timp de mai bine de două ore problemele cu care au venit oamenii spre soluţionare. Unele cazuri s-au referit la retrocedări, inclusiv cazuri în care aceste procese trenează de ani întregi, în vreme ce autorităţile locale, prin comisiile locale, nu vin în sprijinul cetăţenilor.audiente prefectura dambovita Astfel, oamenii s-au plâns că la primării nu li se explică în mod clar care sunt documentele de care au nevoie, astfel că de multe ori ajung să bată drumurile pentru fiecare document în parte, ceea ce prelungeşte, desigur, punerea în posesie. O parte din cei prezenţi la audienţe au ridicat şi problema recalculării pensiilor, a apei şi nu în ultimul rând, a suspendării ajutoarelor sociale pentru datornicii la stat. În ceea ce priveşte oamenii prezenţi marţi la audienţe, aceştia au plecat dacă nu cu problema rezolvată – căci asta nu e posibil în doar câteva minute, măcar cu speranţa şi siguranţa că cineva i-a ascultat; sau cu certitudinea că ştiu ce au de făcut pe mai departe.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente