Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în ședință extraordinară. Au fost prezenţi 12 consilieri municipali din cei 21 iar pe ordinea de zi a fost un singur punct şi aprobarea proiectului de hotărâre privind modificarea și completarea hotărârii Consiliului Local referitoare la studiul de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul „Extindere și amenajare creșă în zona Grădiniței nr. 8 Târgoviște. Lucrările şedinţei au fost conduse de preşedintele Cătălin Rădulescu iar directorul adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei Târgovişte, Marcela Iordache a prezentat proiectul privind această investiţie.
Concret este vorba despre extinderea Creşei nr.8, se vor mai construe două săli de clasă şi anexele necesare funcţionării unităţii şcolare în condiţii optime. Cu unanimitate de voturi proiectul a fost votat. Primăria Municipiul Târgovişte prin Direcţia de Asistenţă Socială este titular al proiectului Extindere şi amenajare creşă în zona gradiniţei nr.8 Târgovişte.Obiectivul se realizează în Târgovişte, str. Prof. Alexandru Vasilescu, nr.7.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol