Meteorologii au emis două coduri galbene de de ninsori,viscol şi polei,ambele valabile şi pentru judeţul Dâmboviţa.Prima avertizare întră în vigoare astăzi,26 decembrie, ora 20:00 şi expiră pe 27 decembrie, ora 20:00.
În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, ce va depăşi local 20 cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri 26 decembrie spre sâmbătă 27 decembrie şi în Muntenia şi Oltenia, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, vor fi depuneri de polei. Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.Cea de a doua avertizare intră în vigoare pe 28 decembrie, ora 20 şi expiră pe 29 decembrie, ora 23.Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol