Hoţii nu mai au frică de nimic şi de nimeni. Furtul de fier este o problemă de actualitate cu care se confruntă judeţul în acest moment, şi în ultima perioadă au crescut foarte mult reclamaţiile cu privire la furturile de subzistenţă. Se fură orice, de la societăţile comerciale dezafectate, staţiile de irigaţii care nu au paznici până la conducte de fier dezafectate . Jandarmii dâmboviţeni care se aflau în serviciul de patrulare au prins în flagrant doi bărbaţi care furau conductă metalică de pe raza comunei Hulubeşti .Luaţi la întrebări de oamenii legii, hoţii au recunoscut că intenţionau să vândă conducta la un centru de colectare fier vechi:” Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza comunei Hulubeşti, sat Butoiu de Sus, a depistat în zona împădurită din localitate două persoane, care decopertau solul folosind unelte specifice, pentru a sustrage conductă metalică.În urma verificărilor efectuate de personalul jandarmeriei, s-a stabilit că bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, au decopertat solul pe o distanţă de aproximativ 30 metri în vederea scoaterii la suprafaţă şi debitării unei conducte metalice aparţinând unei societăţi comerciale. Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de “tentativă de furt calificat”, actele fiind înaintate organelor de cercetare”, a afirmat cpt.Ciprian Vătăşelu , purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa. Prejudiciul a fost recuperat, iar cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru furt calificat.
news
- S-a redeschis Transfăgărășanul!
- Cartea Electronică de Identitate, tot mai utilă pentru vacanțele în UE
- Anunț pentru vizitatori: program modificat la Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu”
- „Litoralul de Acasă” rămâne accesibil pentru toate vârstele
- ATENȚIE DÂMBOVIȚA: Amenzi de până la 12.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice
- „Dealul Prieteniei”, sărbătoare a comunității și succes sportiv la Malu cu Flori
- OFICIAL: Kevin Doukoure și-a prelungit contractul cu Chindia Târgoviște până în 2028
- TENDINȚĂ METEO: Primul val de caniculă al verii