În noaptea de marţi spre miercuri în intervalul orar 23:00-03:00, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, în colaborare cu reprezentanţi ai I.T.M şi D.S.V.S.A Dâmboviţa, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit. A fost vizată o societate comercială de pe raza comunei Moroeni, cu obiect de activitate producere, îmbuteliere şi comercializare de apă.
În procesul de îmbuteliere şi depozitare a apei plate şi carbogazoase nu au fost respectate condiţiile de igienă şi normele sanitar-veterinare prevăzute de
HG 984/2005.Astfel, reprezentanţii D.S.V.S.A au procedat la sancţionarea contravenţională a reprezentantului societăţii.Totodată, s-a stabilit că o persoană a fost folosită la muncă, fără forme legale.În incinta societăţii, poliţiştii au descoperit cantitatea de 36 264 de litri apă plată şi carbogazoasă, pentru care nu au fost prezentate documente justificative, respectiv fişe de producţie.Prin neevidenţierea în contabilitate a producţiei realizate, s-a creat un prejudiciu aproximat la 1.130.000 de lei.Pe numele reprezentantului societăţii, poliţiştii au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale