Dacă încălizrea unităţilor şcolare a fost rezolvată,achiziţionând calorifere electrice ce vor fi folosite până la montarea centralelor termice, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre locatarii blocurilor sociale, ANL sau care au fost branşaţi la societatea de termoficare, acestora edilul şef al municipiului Târgovişte le-a făcut recomandarea de a se încălzi cu aragazul sau chiar să mai pună o pătură pe ei noaptea. Oamenii spun că trăiesc ca în peşteri, se încălzesc la flacără sau cu reşouri electrice însă nici aşa temperatura din locuinţe nu creşte prea mult.Consilierii locali au iniţiat în luna iunie un proiect de hotărâre de montare de centrale termice în şcoli, blocuri ANL şi sociale, precum şi în unele instituţii publice. În lunile septembrie şi octombrie au fost aprobaţi indicatorii tehnico economici, iar montarea centralelor în şcoli are termen cel târziu sfârşitul lunii ianuarie.Preşedintele CJ Dâmboviţa,Adrian Ţuţuianu a spus că situaţia este dramatică dat fiind faptul că 10.000 de oameni din blocurile ANL şi sociale tremură de frig în continuare.Principalul vinovat în opinia preşedintelui CJ Dâmboviţa este primarul Boriga.Aceste 10.000 de suflete riscă să se îmbolnăvească ,îngheţând în locuinţe
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol