Ca în fiecare an, Moş Nicolae, este primul care aduce cadouri în această lună specială şi a fost aşteptat cu nerăbdare de toţi copii care au fost cuminţi şi care şi-au lustruit ghetele. Autorităţile locale din oraşul Titu pentru a face o bucurie de neuitat juniorilor de la Clubul Urban Titu au decis ca viitorii fotbalişti să fie cadorisiţi de Moş Nicolae de către Helmuth Duckadam, o legendă a fotbalului românesc.Primarul Traian Nicolae şi viceprimarul oraşului Titu, Vlad Oprea, s-au ocupat personal pentru ca eroul de la Sevilla să ajungă în oraşul Titu, astăzi, de Moş Nicolae. Actualul preşedinte de imagine al formaţiei roş-albastre,Steaua a împărţit vineri,cadouri şi autografe tuturor copiilor de la centru de juniori al echipei Urban Titu. Puştii nu au ezitat să-l întrebe pe Duckadam dacă Steaua va câştiga campionatul iar răspunsul a fostul unul ferm „cu siguranţă,suntem numărul 1”.Alături de Duckadam au fost la Titu şi autorităţile judeţene,preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu şi alţii. Urban Titu, o echipă din Liga a III a, are o bulină albă la capitolul imagine după ce a adus un „Moş Nicolae” special, fosta glorie a Stelei, Helmuth Duckadam pentru copii de la centrul de juniori.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol