Alarmă de gradul zero în această seară într-un bloc din municipiul Târgovişte! O anexă de la parterul imobilului a fost cuprinsă de flăcări şi un fum negru şi înecăcios, a pătruns în apartamentele oamenilor. Locatarii au fost evacuaţi în grabă, iar pompierii s-au chinuit mai bine de o oră să stingă incendiul.Alarma s-a dat în jurul orei 16:30 . Un locatar a văzut fumul negru care ieşea de la parterul blocului şi a anunţat imediat pompierii. Până la sosirea lor, fumul înecăcios s-a răspândit rapid şi a intrat în apartamentele oamenilor. Rând pe rând, 16 locatarii au fost evacuaţi. Fumul a avut timp să se răspândească în tot blocul pentru ca, în primele momente, pompierii cu greu să inervină. La faţa locului s-au deplasat echipele de la Electrica şi Distrigaz , care au întrerup curentul şi gazul.Trei persoane au fost preluate de două autospeciale de la SAJ Dâmboviţa şi o autospecială SMURD, fiind transportate la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte pentru îngrijiri medicale. După mai bine de o oră, pompierii care au acţionat cu două autospeciale au reuşit să stingă focul. Cauza incendiului este în curs de cercetare dar este exclusă varianta unui scurt circuit electric.
news
- S-a redeschis Transfăgărășanul!
- Cartea Electronică de Identitate, tot mai utilă pentru vacanțele în UE
- Anunț pentru vizitatori: program modificat la Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu”
- „Litoralul de Acasă” rămâne accesibil pentru toate vârstele
- ATENȚIE DÂMBOVIȚA: Amenzi de până la 12.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice
- „Dealul Prieteniei”, sărbătoare a comunității și succes sportiv la Malu cu Flori
- OFICIAL: Kevin Doukoure și-a prelungit contractul cu Chindia Târgoviște până în 2028
- TENDINȚĂ METEO: Primul val de caniculă al verii