Zeci de pompieri au participat,vineri, la un exerciţii de simulare a comportamentului în caz de cutremur la Liceul Teoretic I.C.Vissarion Titu, ocazie cu care elevii, izolaţi în clădiri, au fost salvaţi cu ajutorul echipamentelor speciale din dotarea ISU Dâmboviţa. În data de 08 noiembrie 2013, la ora 09:32, în zona Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter. Pe timpul seismului, un număr necunoscut de elevi a părăsit sălile de clasă, iar cel puţin trei dintre aceştia au sărit pe geam de la etajele I şi II.Au fost numeroşi răniţi, unii chiar în stare foarte gravă. S-a anunţat că au fost găsite două persoane decedate.În corpul B s-a produs un incendiu la nivelul etajului I, în camera centralei termice. Existau degajări de fum, astfel încât o clasă de elevi (situată lângă centrala termică) nu a putut fi evacuată şi a rămas izolată a etajul I. S-a estimat un număr de aproximativ 30 de elevi care au rămas izolaţi în acea sală de clasă.Acesta a fost scenariul după care s-a desfăşurat exerciţiul în caz de cutremur la Liceul Teoretic I.C.Vissarion-Titu.Scopul exerciţiului a fost un antrenament privind modul de comportare şi măsurile ulterioare care trebuie luate ca urmare a producerii unui cutremur de pământ. Din partea Liceului Teoretic „I.C.Vissarion” Titu, la această simulare au participat 24 cadre didactice, 11 persoane din categoria personalului nedidactic şi auxiliar şi 699 de elevi.De la Detaşamentul de pompieri Titu au participat 3 echipaje pentru stingerea incendiilor (3 autospeciale de stingere); un echipaj de descarcerare (autospeciala de descarcerare); un echipaj de prim-ajutor (ambulanţa SMURD);un autocamion de intervenţie; 5 ofiţeri şi 42 subofiţeri;şi au fost solicitate şi forţe în sprijin .3 echipaje de ambulanţă (SAJ); un echipaj de poliţie; un echipaj de la jandarerie.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol